Enel: În zece ani ne vom tripla capacitatea în proiectele verzi – ZF, 24.11.20
- “În următorii zece ani ne dorim triplarea capacităţii de generare pe care o avem în producerea de energie verde, de la 49 GW la 145 GW. Credem că energia verde va fi capacitatea de energie a viitorului, fără diferenţiere între surse. Ne uităm să investim astfel încât să ne întărim lanţurile valorice existente” – a declarat Francesco Starace, CEO al grupului Enel, în cadrul unui eveniment de prezentare a strategiei grupului până în 2030.
Enel: Suntem pe punctul de a creşte substanţial investiţiile şi reluăm proiectele verzi – ZF, 24.11.20
- “Suntem pe punctul de a creşte substanţial investiţiile în România, vom reîncepe proiectele verzi” – a declarat Alberto De Paoli, director financiar al grupului italian Enel, cu ocazia prezentării strategiei grupului până în 2030.
- În România, Enel este unul dintre cei mai puternici investitori în energia verde locală, cu un portofoliu de 534 MW, din care 498 MW sunt montaţi în proiecte eoliene – adică 16% din capacitatea de energie eoliană locală. Cu acest portofoliu de proiecte verzi, Enel a generat în primele 9 luni ale anului cu 6% mai multă energie, potrivit calculelor ZF.
- O altă divizie care începe să ajute rezultatele Enel este cea de soluţii inteligente Enel X, acolo unde intră şi proiectele de electromobilitate. Veniturile în România generate de Enel X au crescut până la 18 milioane de euro în primele nouă luni ale anului faţă de cele 13 milioane de euro de anul trecut.
- Grupul Enel, care asigură serviciul de distribuţie şi furnizare de energie în Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud, inclusiv Bucureşti, a terminat primele nouă luni ale anului cu venituri de 1,3 miliarde de euro – puţin peste cele din perioada similară a anului trecut.
- Evoluţia veniturilor este bună ţinând cont de faptul că la nivel naţional, tot potrivit datelor Enel, cererea de energie a înregistrat un recul de 5%, scăderea preţului spot fiind dramatică, de circa 30%.