volume reper: Lumea de mâine, după pandemie

Lumea de mâine, după pandemie: 43 de experți fac o analiză la cald – NSC, 14.07.20

  • New Strategy Center și Curtea Veche Publishing au lansat volumul Lumea de mâine. Ce urmează după pandemie? – despre cele mai acute întrebări ale prezentului și cele mai mari probleme legate de viitorul post-COVID-19.
  • Volumul, coordonat de Olivia Toderean, Sergiu Celac și George Scutaru, este o colecție de 37 de eseuri semnate de 43 de experți, români și străini, din domenii esențiale precum geopolitica, economia, diplomația, securitatea și apărarea.
  • Volumul apare cu ocazia celebrării a cinci ani de la fondarea New Strategy Center.
  • Scrise în autoizolare, eseurile păstrează un echilibru între o prognoză lucidă, bazată pe fapte, și o subiectivitate asumată, care oferă perspective multiple asupra situației în care ne aflăm.
  • „Lumea de mâine nu ar fi fost oricum la fel cu cea de ieri, din cauza numeroaselor schimbări prefigurate de mega-tendințele conturate clar la începutul noului mileniu. Șocul sau șocurile pandemiei nu fac decât să amplifice, să accelereze și, eventual, să ajusteze direcțiile și efectele acestor mega-tendințe și să ne activeze reflexele de adaptare și supraviețuire“ – scrie, în volum, Sorin Ducaru, director al Centrului Satelitar al UE și președinte de onoare al Consiliului Științific al New Strategy Center.

Lumea de mâine. Ce urmează după pandemie – Stelian Țurlea, Mediafax, 27.07.20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *